Despre ei? Stim ca atunci cand te uiti in ochii lor, nu ai cum sa nu faci ceva pentru a le da o sansa reala la un viitor. Al lor si al nostru. Dar ochii lor nu se vad. Si se uita. La fel ca povestile lor. Care continua sa se deruleze nestiute in fiecare zi. Astfel s-a nascut proiectul nostru, despre care poti afla mai multe aici.
Ochii care nu se văd se uită. Întâlnirea lui Isus cu Natanail din Cana Galileii, imediat după începutul vieții sale publice, transmite un puternic mesaj în favoarea distanțării creștinului față de prejudecăți. Filip a fost cel care i-a adus vestea despre Isus lui Natanail, dar el, auzind că celebrul rabin provenea din Nazaret
Se uită. Da, ochii care nu se văd se uită. Nu pentru că faci asta intenționat, nu pentru că cealaltă persoană face asta intenționat, ci pentru că așa e sortit să fie și oare te poți juca cu destinul? Fie să-i uităm, fie să ne uităm la alții, fie să nu-i putem uita vreodată și să așteptăm cu sfințenie clipa în care
E adevărată zicala: „Ochii care nu se văd se uită"? Depinde. Depinde de ochi. Eu am uitat multe nume, dar ochi nu am uitat. Sunt oameni pe care îi recunoşti imediat după ce i-ai privit în ochi, îţi aduci aminte de unde îi ştii. La distanţă? Ca să vă răspund la întrebare o să vă spun o poveste, o fabulă.
Sinopsis Ochii care nu se văd Mai mult Trei ani din viața unei familii obișnuite, cu patru copii. Acțiunea se petrece înainte și după Revoluția din decembrie 1989. În zilele tulburi ale revoluției, doi dintre copii sunt împușcați, iar părinții, pentru a-și alina durerea provocată de pierderea lor, iau 12 copii de la orfelinat ca să-i crească.
xenia - ochii care nu se vad (official video) by cat music & sprint music | subscribe to romania's #1 ♫music channel: management & booking: marius china |
SLi5. In acest timp au posibilitatea să se cunoască, să-şi dea seama dacă se potrivesc sau nu, dacă starea de indrăgostire de la inceput s-a transformat in acea iubire care poate dura o viaţă. Tocmai de aceea are şanse de supravieţuire un cuplu in care cei doi, - căsătoriţi sau nu - locuiesc impreună şi la un moment dat unul pleacă
Translation of ochii care nu se vad se uita by hallo.ro. Definition of ochii care nu se vad se uita. Synonyms for ochii care nu se vad se uita. Meaning of ochii care nu se vad se uita.
Ochii care nu se vad Se uita, dar eu n-am sa-i uit pe ai tai Ochii care nu se vad Traiesc in amintiri de ochii tai Ne intrebam si astazi Cand ne amintim de noi Cum ar fi fost viata, Daca am fo ramas in doi Atat de scurta-i prima dragoste Si atat de lungi noptile Ochii care nu se vad Se uita, dar eu n-am sa-i uit pe ai tai Ochii care nu se vad
Ochii care nu se văd. Distributie Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Mariana Buruiană. Regizat de Dan Necșulea. Sinoposis Ochii care nu se văd: O femeie, impreuna cu copiii sai, asteapta intoarcerea sotului care si-a abandonat familia pentru o
Ochii care nu se văd Vor plânge râuri, fără-ncetare Mmmmm „Ochii care nu se văd se uită !" mi-a spus ea. Zâmbind.. greşind.. ştiind că: Ochii care nu se văd Vor plânge râuri, fără-ncetare Mmmmm Inima mea eşti tu! Și plânge sufletul Că ai plecat pe ascuns Fără nici-un răspuns Şi acum ferestrele pustii Transformă nopţi în zi
ochii care nu se vad se uita