Sexul neprotejat, desi provoaca o scurta placere, poate atrage cu sine numeroase neplaceri in ceea ce priveste sanatatea aparatului reproducator, de aceea recomand pacientelor mele sa fie constiente de riscurile la care se expun", declara domnul doctor Silviu Istoc, medic specialist obsetetrica-ginecologie. Bine de stiut pentru data viitoare
Sexul neprotejat in timpul sarcinii De regulă, sexul neprotejat în timpul sarcinii nu poate cauza probleme dacă sunteți într-o relația monogamă cu un partener care a testat negativ pentru boli cu transmitere sexuală. Cu toate acestea, dacă nu aveți această siguranță, folosiți un prezervativ pentru a vă proteja.
Vorbeşte-i despre testele periodice. În cazul în care a făcut sex neprotejat sau s-a rupt prezervativul, adolescenta trebuie să ştie că poate preveni o sarcină dacă în maximum 72 de ore de la contactul sexual apelează la pastila de a doua zi. Aminteşte-i însă că această pastilă, la fel ca şi pilulele anticoncepţionale, nu o
Daca ai avut un contact sexual neprotejat, e bine sa mergi la un control medical. in cazul in care medicul iti confirma ca ai o BTS, chiar daca te simti jenata, suparata, speriata sau chiar vinovata, e foarte important sa vorbesti cu acel partener, astfel incat, daca este cazul, sa primeasca si el tratament medical. 3.
Reduce riscul formarii depresiei. Studiul realizat de cercetatorii de la Universitatea Albany, din New York, pe 293 de femei, a aratat faptul ca sexul neprotejat functioneaza ca un adevarat anitdepresiv. Femeile care nu foloseau prezervativul s-a dovedit ca aveau o stare generala mult mai buna, fiind pline de energie.
3 paşi de făcut la 2 săptămâni după 1 partidă de sex neprotejat. #1 Test de sarcină - deşi multe teste de sarcină releva acurateţe la doar 1 săptămâna de la întârzierea menstruaţie, cel mai bun rezultat se obţine la două săptămâni. Testul de sânge rămâne însă cel mai rapid mod de a afla prezenţa unei sarcini.
tmkN. sex oral neprotejat. 26-12-2009. srcondid. Nu este medic/terapeut. Am cateva nelamuriri: Sunt barbat de 24 ani si aseara am intretinut raporturi sexuale normale protejate cu o persoana pe care o abia o intalnisem. Problema e altainainte aceasta persoana mi-a facut sex oral fara prezervativ, chiar daca pentru putin timp.
Vorbeşte-i despre testele periodice. În cazul în care a făcut sex neprotejat sau s-a rupt prezervativul, adolescenta trebuie să ştie că poate preveni o sarcină dacă în maximum 72 de ore de la contactul sexual apelează la pastila de a doua zi. Aminteşte-i însă că această pastilă, la fel ca şi pilulele anticoncepţionale, nu o
Sexul neprotejat, desi provoaca o scurta placere, poate atrage cu sine numeroase neplaceri in ceea ce priveste sanatatea aparatului reproducator, de aceea recomand pacientelor mele sa fie constiente de riscurile la care se expun", declara domnul doctor Silviu Istoc, medic specialist obsetetrica-ginecologie. Bine de stiut pentru data viitoare
Totul despre homeopatie ; Dr. Dana Zaciu, medicul neonatolog în mâinile căruia ajung cele mai complicate cazuri de nou-născuți: „Acordăm o șansă bebelușilor când nimeni nu o mai face" sex neprotejat. 8 lucruri pe care trebuie să le ştii despre pastila de a doua zi . Abonează-te la newsletter. Email Address . Categorii. Sarcina;
totul despre sexul neprotejat